Au trecut trei săptămâni de când inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Dolj au mers în control la etajul IX al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Craiova şi au dat ordin de suspendare a activităţii. Fapt fără precedent, trei secţii au fost închise pentru o perioadă de două săptămâni. Motivele deciziei: supraaglomerarea saloanelor şi faptul că în Secția de Neurologie au fost depistați șase pacienți infectați cu Clostridium difficile. Soluţii nu au fost găsite nici până acum, iar în cele trei secţii nu se desfăşoară activitate.