16 mai 2024, Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca
Caravana Votez pentru Sănătate a ajuns la Cluj: soluții pentru un sistem de sănătate mai bun, la nivel regional
- Votez pentru Sănătate este o inițiativă a societății civile, susținută la acest moment de 31 de organizații. 16 dintre ele sunt asociații de pacienți și ONG-uri, care reprezintă vocea pacienților români.
- Inițiatorii cer O SĂNĂTATE NOUĂ pentru români, cu un acces mai bun la îngrijiri de sănătate la standarde europene. Acest lucru se poate realiza doar cu o alocare corectă a resurselor pentru Sănătate: 9% din PIB finanțare pentru Sănătate.
Coaliția Votez pentru Sănătate a organizat la Cluj-Napoca o dezbatere publică cu autorități locale, regionale și centrale și un stand de informare pentru publicul larg, ca parte a campaniei de mobilizare publică Votez pentru Sănătate, prin care societatea civilă solicită o alocare de 9% din PIB pentru Sănătatea Nouă.
Împreună cu reprezentanți ai autorităților locale și regionale din Cluj-Napoca și județul Cluj, cu reprezentanți ai pacienților și medicilor, reprezentanții Coaliției au discutat despre mecanismul de alocări bugetare pentru acoperirea serviciilor de sănătate la nivel local, soluții alternative de finanțare, infrastructura în sănătate, provocările cu care se confruntă pacienții, rolul medicinii primare, inclusiv la nivel local și provocările personalului din spitalele din Cluj-Napoca și alte localități, precum și despre implicarea farmaciștilor mai ales pentru programe de educație și prevenție.
“Pacienții români merită să beneficieze de îngrijiri la aceleași standarde ca alți pacienți europeni, indiferent că provin din București, Iași, Cluj sau alte orașe ori sate din România. Este esențial să identificăm toate problemele cu care se confruntă, în mod real, pacienții, medicii, reprezentanții spitalelor, farmaciștii și să colaborăm cu autoritățile locale pentru a dezvolta soluții concrete pentru o Sănătate Nouă pentru toți pacienții”, a declarat Marinela Debu, Președinte Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România, reprezentant al Coaliției Votez pentru Sănătate.
“Această inițiativă este esențială pentru a fi siguri că următorii 4 ani, care vor fi dificili din punct de vedere bugetar, nu vor afecta și mai mult pacienții români. Milităm pentru găsirea unor soluții și mai ales pentru acces la inovație medicală, la tratamente de ultimă generație, salvatoare de vieți, pentru toți pacienții români”, a declarat Ioana Bianchi, Director Afaceri Externe, Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), organizație membră a Coaliției Votez pentru Sănătate.
La eveniment au participat și:
• Oláh Emese, Viceprimar Municipiul Cluj-Napoca
• Dr. Lucia Brustur-Chirilă, Președinte Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Cluj
• Dr. Mihai Moisescu Goia, Director Direcția de Sănătate Publică
• Prof. Dr. Ion Cosmin Puia, Președinte Colegiul Medicilor Cluj
• Farm. Conf. Dr. Elena Dinte, Președinte Colegiul Farmaciștilor Cluj
În cadrul campaniei, în data de 16 mai a fost organizat un stand de informare în Iulius Mall, pentru ca publicul larg să poată vota pentru SĂNĂTATEA NOUĂ. Cei care au ajuns la stand au aflat informații despre demersul Coaliției și au putut vedea ce ar însemna o Sănătate Europeană printr-o experiență VR (realitate virtuală).
Evenimentul de la Cluj-Napoca este cel de-al cincilea dintr-o caravană de 9 dezbateri la nivel regional și local, prin care Coaliția Votez pentru Sănătate își propune să afle ce înseamnă Sănătatea Nouă pentru populație și decidenți.